A murit muza lui Pablo Picasso. Cine a fost Maya Ruiz-Picasso
A murit fiica cea mare a lui Pablo Picasso, una dintre cele mai importante muze ale celebrului artist plastic spaniol. Maya Ruiz-Picasso s-a stins din viață marți, 21 decembrie, la vârsta de 87 de ani. Informația a fost confirmată de avocatul familiei sale, Richard Malka. Fiica cea mare a lui Picasso a fost subiectul mai multor tablouri de-ale tatălui său, marele Pablo Picasso, potrivit Time.News. Potrivit unui comunicat al familiei, femeia s-a stins în liniște, înconjurată de cei dragi, dar detalii privind cauzele care au dus la deces, nu au fost dezvăluite presei.
A murit fiica cea mare a lui Picasso, considerată muza marelui pictor spaniol
Pablo Picasso a avut patru copii, între care Maya Ruiz-Picasso, fiica cea mare, copilul care i-a schimbat viața artistului. Maya a fost considerată muza marelui pictor, cea de la care au plecat multe dintre capodoperele acestuia. Familia a anunțat printr-un comunicat despre trecerea în neființă a Mayei Ruiz-Picasso, iar avocatul acesteia a confirmat informația.
“Maya Ruiz-Picasso a decedat în liniște în această dimineață înconjurată de familia sa, la vârsta de 87 de ani”, se arată în comunicatul remis de familie.

Sursa Foto Time.News
Apropiații acesteia nu au oferit detalii despre cauzele care au dus la moartea fiicei celei mari a lui Picasso. Maria de la Conception, cunoscută sub numele de alint Maya, a fost prima fiică a celebrului pictor Pablo Picasso. Maya a avut trei copii. Unul dintre ei a vorbit în termeni laudativi despre aceasta. A spus că a avut o relație specială cu tatăl ei, Pablo Picasso, și că niciodată nu i-a spus altfel decât – tată.
Este singura persoană din lume pe care o cunosc și care nu a vorbit despre Pablo Picasso, ci despre tata. Cred că asta spune totul despre această relație excepțională pe care a avut-o cu el, a dezvăluit fiul Mayei, Olivier Widmaier Picasso.
Expoziție impresionantă la Muzeul Național Picasso din Paris
Maya Picasso face obiectul unei duble expoziții la Muzeul Național Picasso din Paris. Acolo se află lucrări, portrete nestructurate, toate în culori, realizate de Picasso pentru micuța Maya.
Este vorba despre “Maya cu o păpușă” (1938), “Maya cu o păpușă și un cal” (1938), “Maya cu un costum de marinar” (1938), “Maya cu o barcă” (1938) și “Maya cu un șorț” (1938).
De aceea se consideră că Maya a fost una dintre principalele muze ale marelui artist spaniol Pablo Picasso. În luna septembrie a acestui an, fiica cea mare a regretatului Picasso a donat mai multe lucrări semnate de acesta, între care Copilul cu acadea așezat sub un scaun.
Nepotul lui Picasso a dezvăluit că acesta este un tablou simbolic deoarece o reprezintă pe Maya în copilărie, ascunsă sub mobilă, ca un semn întunecat al conflictului mondial ce avea să urmeze.
