Alegeri în SUA! Americanii decid încotro se îndreaptă țara
Sunt alegeri în Statele Unite ale Americii. Americanii se pregătesc să iasă la vot la alegerile pentru Congres. Potrivit Reuters, Joe Biden i-a îndemnat să meargă să voteze pentru a apăra democrația, precizând că au ajuns într-un punct de cotitură. Sunt tensiuni mari între republicani și conservatori și toată lumea așteaptă să afle rezultatul alegerilor. Donald Trump face aluzie la o nouă candidatură în ajunul alegerilor parțiale.
Alegeri importante în SUA
În ultimul său discurs înainte de alegeri, președintele Joe Biden i-a îndemnat pe americani să-și exercite dreptul la vot. El a transmis că democrația este în pericol și că stă în puterea fiecăruia să o protejeze.

Joe Biden Sursa Foto: sandiegouniontribune.com
“Astăzi suntem într-un punct de cotitură, ne aflăm într-unul dintre acele momente care apare la fiecare trei sau patru generații. O simțim în oasele noastre că democrația noastră este în pericol și știm că e vremea ca tu să o aperi, să o păstrezi, să o protejezi, să o alegi. Va modela cum vor arăta următoarele două decenii”, a transmis Joe Biden.
Președintele SUA a avertizat că o victorie a republicanilor ar putea afecta instituțiile democratice ale țării, ca răspuns pentru Trump care a dat de înțeles că urmărește o nouă candidatură. În cazul unei victorii, conservatorii promit că vor verifica toate inițiativele administrației Biden. Alegerile vor determina controlul Camerei Deputaților și a Senatului. Potrivit cnbc.com, democrații încearcă să se agațe de majoritatea din Congres pentru ultimii doi ani ai mandatului lui Biden. De cealaltă parte, republicanii sunt favoriți să câștige controlul Camerei. Cea mai strânsă va fi cursa pentru controlul Senatului.
Donald Trump spune că va face un anunț pe 15 noiembrie
Fostul președinte al Americii a transmis că va face un anunț foarte important săptămâna viitoare. Trump cochetează cu ideea candidaturii pentru un nou mandat de președinte al Statelor Unite.

Donald Trump Sursa foto: Reuters
Totuși, el a dat asigurări că nu vrea să umbrească vizibilitatea candidaților republicani pe care îi susține în alegerile parțiale. Fostul președinte a criticat administrația Joe Biden, spunând că majorarea prețurilor sugrumă gospodăriile, iar criminalitatea violentă a fost scăpată de sub control.
“Voi face un anunț foarte important, marți, 15 noiembrie, la Mar-a-Lago” (n.r. reședința lui Trump din statul Florida), a transmis Donald Trump.
Momentan Trump se află în Ohio, un stat industrial din Midwest. Alegerile continuă în SUA. Au fost folosite deja peste 42 de milioane de buletine de vot. Ambele partide sunt de acord că Republicanii au șanse mari să câștige Camera Reprezentanților, având nevoie doar de cinci locuri pentru a o schimba. Pe de altă parte, alegerile pentru Senat sunt cele mai tensionate, 50-50. Fiecare vot este extrem de important.
