Artista Patti LaBelle scoasă de pe scenă după o amenințare cu bombă la concertul ei
Momente de panică în timpul unui concert marca Patti LaBelle. Artista a fost scoasă, de urgență, de pe scenă, după o amenințare cu bombă. Aceasta se afla în timpul unui spectacol la Wisconsin. După doar câteva melodii, cântăreața a dispărut brusc de pe scenă. Toată sala a fost evacuată pentru ca o echipă de pirotheniști să poată efectua verificările ce se impun în astfel de situații. Potrivit The Guardian, artista susținea un concert de Crăciun în Milwaukee. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, iar mai multe imagini video cu momentele de după alerta cu bomba au apărut ulterior pe internet.
Amenințare cu bombă la concertul de Crăciun al artistei Patti LaBelle
Artista a fost scoasă de urgență de pe scenă, fără să apuce să înțeleagă ce se întâmplă. Imediat luminile s-au stins, iar oamenii din public s-au panicat. Și ei au fost evacuați de forțele de ordine. Imagini cu evacuarea bruscă a cântăreței în vârstă de 78 de ani de pe scena de la Riverside Theater au început să circule pe rețelele de socializare sâmbătă seara, la scurt timp după incident.
“Stați așa! Așteptați!, a strigat Patti LaBelle”, la forțele de ordine care au ridicat-o de pe scenă.
Patti LaBelle was taken off stage by security at a concert in Milwaukee tonight following a bomb threat pic.twitter.com/SeuCPrWVDj
— philip lewis (@Phil_Lewis_) December 11, 2022
Teatrul unde a avut loc concertul avea 2.500 de locuri. Într-un timp foarte scurt, sala a fost goală, pentru că forțele de ordine au evacuat toți spectatorii.
Evacuarea a avut loc după doar două melodii interpretate de celebra cântăreață în timpul concertului de Crăciun.
“Am ieșit și totul era blocat de Poliție cu bandă. Foarte mulți oameni supărați. A fost destul de înfricoșător”, a declarat Catherine Brunson, participantă la eveniment.
Alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă. Concertul va fi reprogramat
După ce întreg teatrul a fost evacuat, o echipă de pirotheniști a efectuat verificări preț de câteva ore. La o zi distanță de la acest incident, căpitanul poliției din Milwaukee, Warren Allen Jr, a declarat că unitățile K9 au percheziționat teatrul și că alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă.
“Ancheta cu privire la ce s-a întâmplat este fluidă și în curs de desfășurare”, a precizat oficialul de la Poliție.
Până la această oră, artista Patti LaBelle nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest incident nefericit. Legenda R&B va reveni, probabil, pe aceeași scenă, după ce spectacolul ei va fi reprogramat. Reprezentanții Teatrului Riverside, Pabst Theater Group, au declarat că vor colabora cu LaBelle pentru a reprograma spectacolul.
