Cele mai fascinante orașe abandonate din lume
Există, pe planeta noastră, locuri extraordinar de frumoase, desprinse din vise, tărâmuri deosebite, dar care au fost abandonate. Cândva locuri înfloritoare, sate, orașe, localități sunt acum goale și tânjesc după agitația de altă-dată. CNN a făcut un top al celor mai fascinante orașe abandonate din întreaga lume. Unele au fost distruse, altele au fost evacuate din diverse motive, dar au în comun faptul că natura le-a acaparat și le-a transformat în ceea ce sunt astăzi. Iată care este topul celor mai frumoase orașe abandonate din lume!
Cele mai fascinante orașe abandonate din lume
Oradour-Sur-Glane din Franța a fost un sat de pescari a cărui ruine reprezintă o amintire crudă a ororilor din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Sursa Foto: Trip Advisor
În 1944 mare parte din populația acestui oraș a fost masacrată de Waffen SS, o ramură militară a organizației SS a partidului nazist.
Liderul din timpul războiului Charles de Gaulle a vrut ca Oradour-Sur-Glane să fie lăsat ca un testament al cruzimii naziste.
Wharram Percy – Marea Britanie este un sat frumos cândva, dar care a fost abandonat. Este considerat cel mai frumos sat medieval părăsit din Anglia, situat în regiunea Yorkshire Wolds.

Sursa Foto: Outdooractive
A găzduit cândva două conace superbe și o biserică, singura clădire care a rămas în picioare. Satul a fost abandonat la scurt timp după anul 1500. În prezent situl este administrat de English Heritage și este o atracție pentru turiști și arheologi.
Craco, Italia – este situat în sudul îndepărtat al Italiei și considerat unul dintre cele mai frumoase orașe abandonate din lume. Locuitorii au început să plece din cauza alunecărilor de teren provocate de lucrările de canalizare și apă. În urma cutremurului din Irpinia, 1980, satul a rămas gol. Craco a devenit o locație căutată de producătorii de film (Quantum of Solace, 2008 cu James Bond).

Sursa Foto: E-borghi
Kolmanskop, Namibia
Kolmanskop se remarcă prin clădirile pe jumătate scufundate în nisip. Este considerat o amintire stranie a ceea ce a fost cândva un oraș plin de viață în inima deșertului Namib. Orașul a prins viață după ce au fost descoperite diamante și a cunoscut un aflux uriaș de mineri germani. Îngloba o sală de bal, un cazinou și un sistem de tramvai. A fost abandonat definitiv în 1956.

Sursa Foto: Travelation Ship
Hashima Island, Japan se numără pe lista orașelor abandonate din lume. Situată în largul coastei Nagasaki, insula a funcționat ca o instalație minieră submarină de extracție a cărbunelui între anii 1887 și 1974. A fost abandonată când a scăzut semnificativ cererea de cărbune. Ulterior a fost folosită ca lagăr de muncă forțată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sursa Foto: The Sun
Varosha, Cyprus – este o destinație turistică cândva populară în orașul cipriot Famagusta, Varosha a fost abandonată în 1974, în urma invaziei Turciei în Cipru.

Sursa Foto: Insider
De atunci, orașul stațiune a rămas gol. Blocurile au fost lăsate să se prăbușească, iar străzile sale decadente au fost îngrădite.
