Descoperire uluitoare în Italia: 24 de statui antice din bronz bine conservate
Arheologii din Italia au făcut o descoperire uluitoare în zona unor băi termale. O colecție de statuete din bronz, vechi de 2.300 de ani dezvăluie o perspectivă asupra tranziției dintre etrusci și romani. 24 de statui antice din bronz au fost descoperite în zona unor băi termale din Toscana. The Guardian notează că este cea mai importantă descoperire de acest gen din ultimii 50 de ani.
24 de statui antice din bronz descoperite în Italia
În urma săpăturilor de la San Casciano dei Bagni, din Toscana, au fost descoperite 24 de statui din bronz care datează din Roma Antică.

Sursa Foto: upday.com
Toate sunt intacte și în perfectă stare. Cinci dintre ele au un metru înălțime, iar fiecare este însoțită de inscripții în latină și etruscă. Pe lângă statui, arheologii au descoperit o colecție impresionantă de monede și ofrande.
“O descoperire care va rescrie istoria şi pentru care sunt deja la lucru alţi peste 60 de experţi din întreaga lume”, a anunţat, pentru ANSA, arheologul Jacopo Tabolli.
Printre statuete se află și un efemer care doarme întins lângă Hygeia, Zeița Sănătății, cu un șarpe înfășurat în jurul brațului ei. Descoperirea a făcut făcută în timpul săpăturilor la vechiul centru spa din San Casciano dei Bagni, lângă Siena. Băile termale moderne, care conțin 42 de izvoare termale, sunt situate în apropierea sitului antic și reprezintă una dintre cele mai populare stațiuni balneare din Italia.

Sit Toscana Sursa Foto: hbvl.be
Pe lângă statui au fost descoperite numeroase inscripții etrusce și latine. Se crede că de-a lungul timpului, vizitatorii au aruncat monede în băi ca semn de noroc.
Directorul general al muzeelor din cadrul Ministerului italian al Culturii a declarat că relicvele au fost cea mai importantă descoperire din 1972 până în prezent. Atunci au fost descoperite două bronzuri grecești în mărime naturale reprezentând doi războinici în apropiere de Riace.
“Este cu siguranță una dintre cele mai semnificative descoperiri de bronzuri din istoria Mediteranei antice”, a declarat Massimo Osanna pentru agenția de presă italiană Ansa.
Activitatea arheologică este condusă de către Jacopo Tabolli în 2019. În luna august 2022 au fost descoperite mai multe artefacte, inclusiv statui de fertilitate care erau dedicate zeilor. The Guardian notează că relicvele au aparținut unor familii de elită etrusce și romane, proprietari de terenuri, împărați romani și lorzi locali. Civilizația etruscă a prosperat în Italia, în special în Umbria și Toscana, timp de 500 de ani înainte Republica Romană. Ministrul italian al Culturii a declarat că descoperirile confirmă că Italia este o țară plină de comori uriașe și unice.
