Două trenuri pline cu navetiști s-au ciocnit în Spania. Bilanțul victimelor
Un accident feroviar deosebit de grav s-a petrecut miercuri, 7 decembrie, într-o localitate din Spania. Două trenuri care transportau navetiști s-au ciocnit. Bilanțul victimelor indică peste 150 de răniți. 14 dintre ei au fost transportați de urgență la spital unde se află sub supraveghere. Incidentul a avut loc în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, regiunea Catalonia, din nord-vestul Spaniei. Potrivit BBC, apelul la urgențe s-a făcut în jurul orelor 07.50.
Două trenuri s-au ciocnit într-o localitate din Spania
Presa locală notează că cele două trenuri se deplasau în aceeași direcție, când unul a intrat în spatele celuilalt care staționa în gară. Accidentul feroviar s-a petrecut în stația Montcada i Reixac – Manresa, situată la aproximativ 12 km de centrul orașului.

Sursa Foto: Getty Images
Reprezentantul serviciilor de urgență a declarat că în urma coliziunii au fost rănite cel puțin 155 de persoane. Dintre aceștia, 14 au fost transferați la un centru medical local pentru îngrijiri suplimentare.
“Vorbim despre multe vânătăi și câteva răni la cap, însă nimic grav. Pasagerii au fost examinați pentru a se verifica dacă au sau nu fracturi”, a declarat Joan Carles Gomez.
Oficialul a mai transmis și că în momentul coliziunii, trenul se deplasa încet, însă călătorii care nu aveau loc pe scaune au căzut și s-au lovit.
Totodată, un purtător de cuvânt de la Pompieri a declarat că trenul aflat în mișcare a intrat în coliziune cu partea din spate a unui tren care staționa în gară.
Autoritățile au deschis o anchetă
Ministrul spaniol al Transporturilor a precizat că monitorizează situația îndeaproape. De asemenea, oficialul le-a transmis însănătoșire grabnică celor răniți. Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările.
Președintele guvernului regional catalan, Pere Aragones i Garcia a cerut explicații urgente privind cauzele producerii accidentului feroviar. Oficialul așteaptă un răspuns din partea operatorului feroviar Renfe și a guvernului spaniol.
Președintele adunării regionale, Laura Borras, a declarat că este imperativ ca un astfel de incident să nu se mai repete întrucât catalanii merită trenuri sigure.
Din fericire, evenimentul feroviar nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești. Au fost, totuși, peste 155 de persoane rănite, în special călători care nu aveau loc pe scaune. În momentul coliziunii, aceștia au căzut și s-au ales cu mai multe răni. Este vorba despre navetiști care se îndreptau spre locurile de muncă. 14 dintre ei au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare.
În cauză oamenii legii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a afla cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.
