Eveniment istoric la Vatican: Un Papă îngroapă un alt Papă
Pentru prima dată în istorie, un Papă îngroapă un alt Papă. Francisc, aflat în funcție va conduce funeraliile regretatului Papa Benedict al XVI-lea care s-a stins din viață pe 31 decembrie 2022. Cu câteva zile înainte, Papa Francisc anunțase credincioșii că fostul suveran pontif se află într-o stare critică și îi îndruma să se roage pentru acesta. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a declarat că Papa Benedict al XVI-lea va avea o ceremonie de înmormântare solemnă, dar simplă, condusă chiar de către actualul episcop al Romei și lider spiritual al Bisericii Romano-Catolice și al Bisericilor Catolice de Rit Oriental care formează împreună Biserica Catolică. Ceremonia de înmormântare a fostului suveran pontif va fi simplă, așa cum el și-a dorit, scrie France 24.
Un Papă va îngropa un alt Papă
Matteo Bruni, putătorul de cuvânt al Vaticanului a declarat că ceremonia de înmormântare a fostului suveran pontif va avea loc în prima săptămână din an. Aceasta va fi solemnă, dar simplă, prezidată de către actualul Papă de la Vatican.
Este pentru prima dată în istoria modernă când un Papă în funcție va prezida funeraliile predecesorului său, scrie presa internațională.
În urmă cu doar câteva zile înainte să se afle că Papa Benedict a murit, Papa Francis îndemna credincioșii să se roage pentru el. Acesta anunța că Benedict are probleme de sănătate și că este important ca toți cei care l-au apreciat să se roage lui Dumnezeu să aibă grijă de el.
Papa Benedict al XVI-lea s-a stins din viață în ultima zi din anul 2022, la vârsta de 95 de ani. Acesta se afla de mai mulți ani la o mănăstire de la Vatican. Din nefericire, în ultima săptămână din an, starea lui de sănătate s-a deteriorat brusc. Încă de atunci s-a zvonit că se va întâmpla un eveniment istoric: un Papă va îngropa un alt Papă.
Benedict, primul suveran pontif care a demisionat
Papa Benedict al XVI-lea a fost al 265-lea Papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 ca predecesor al Pape Ioan Paul al II-lea. El a fost primul Papă german după 482 de ani și singurul Papă care a ales să demisioneze din funcție.
S-a întâmplat la data de 11 februarie 2013 când și-a anunțat retragerea din funcție, cu începere din 28 februarie 2013. De la această dată, noul său titlu a fost de papă emerit. Încă de atunci, Papa Benedict al XVI-lea și-a motivat decizia din cauza unor probleme de sănătate și s-a retras la o mănăstire din Vatican unde și-a trăit ultimii ani din viață.
Acum se pune întrebarea dacă va avea parte de o ceremonie papală, având în vedere că a renunțat de bună-voie la papalitate.
Conform regulilor stabilite în 1996, un papă va fi înmormântat între patru și șase zile de la moartea sa. Spre deosebire de alte cazuri, de data aceasta nu este necesară convocarea unui conclav pentru a alege un nou suveran pontif. Papa Francisc, ales să îi succeadă lui Benedict al XVI-lea în 2013 este în funcție.
Iată o imagine de la funeraliile de înmormânare ale Papei Ioan Paul al II-lea:

Sursa Foto: France24
Vaticanul a anunțat că va respecta dorința fostului suveran pontif Papa Benedict al XVI-lea. Acesta și-a dorit o ceremonie de înmormântare simplă. Funeraliile vor avea loc în Piața Sfântul Petru, joi, la orele 09.30.
În ultimii ani din viață, Papa Benedict a locuit la Mănăstirea Ecclesiae din cadrul grădinilor Vaticanului.
