Greta Thunberg a fost reținută de poliție în Germania
Activista pentru mediu Greta Thunberg a fost reținută de poliție în Germania, în timpul unui protest împotriva minelor de cărbuni. Tânăra de 20 de ani făcea parte dintr-un grup mare de protestatari. Aceștia au depășit barierele puse de poliție și au intrat într-o carieră de cărbune pe care autoritățile nu au reușit să o securizeze în întregime. Potrivit CNN, este a doua oară când activista de mediu este arestată la fața locului. De data asta ea a fost luată pe sus de către forțele de ordine.
Greta Thunberg a fost reținută de poliție în Germania
Activista pentru climă Greta Thunberg a fost reținută de poliția germană la un protest împotriva extinderii unei mine de cărbune în satul Lützerath din vestul Germaniei. Împreună cu alți protestatari, tânăra de 20 de ani a spart o barieră a Poliției și a invadat o carieră de cărbune, printr-o zonă care nu fusese securizată.
Grupul a avansat spre carieră, iar polițiștii erau îngrijorați că protestatarii vor pune în mișcare solul deja moale după ploile din ultimele zile.
Ofițerii de poliție au luat decizia de a interveni și au scos protestatarii, unul câte unul, printre ei fiind și Greta Thunberg. Grupul se află în custodia poliției, pentru identificare. Protestatarii au fost avertizați că dacă nu vor părăsi de bună-voie perimetrul, vor fi luați pe sus, ceea ce s-a și întâmplat.
“Știam cine este, dar nu a primit tratament VIP. Greta Thunberg nu a opus rezistență, a declarat Cristof Huls”, purtătorul de cuvânt al Poliției.

Sursa Foto: Linea Directa
Nu este prima dată când tânăra activistă este arestată la fața locului. Greta ținuse un discurs la mitingul de sâmbătă, iar duminică a revenit la protest.
Thunberg a scris vineri pe Twitter că se află în Lützerath pentru a protesta împotriva extinderii și a cerut și altora să i se alăture.
“Carbonul este încă în pământ, și atâta timp cât carbonul se află în pământ, această luptă nu s-a încheiat”, a transmis activista pentru mediu.
Climate strike week 230. We are currently in Lützerath, a German village threatened to be demolished for an expansion of a coal mine. People have been resisting for years. Join us here at 12 or a local protest tomorrow to demand that #LützerathBleibt !#ClimateStrike pic.twitter.com/hGrCK6ZQew
— Greta Thunberg (@GretaThunberg) January 13, 2023
Sat evacuat pentru extinderea minei de cărbune
Un sat întreg a fost evacuat pentru extinderea minei de cărbune. Peste 1000 de polițiști au participat la acțiunea de evacuare. Majoritatea caselor din sat au fost demolate, iar pe locul lor stau acum utilaje de excavare.
Satul german ar urma să facă loc unei extinderi a minei de cărbune Garzweiler, deținută de gigantul energetic european RWE. Odată ce evacuarea va fi finalizată, RWE intenționează să construiască un gard perimetral de 1,5 kilometri în jurul satului, sigilând clădirile, străzile și canalizările satului înainte de a fi demolate.
