Greta Thunberg se retrage din viața publică. Activista suedeză este pregătită să “predea megafonul”
Greta Thunberg a anunțat într-un interviu recent că intenționează să renunțe la viața publică. Activista suedeză, cunoscută datorită grevelor sale pentru climă, este pregătită să predea megafonul altor persoane. Dailymail notează că tânăra în vârstă de 19 ani vrea să lase locul celor cu perspective noi în ceea ce privește schimbările climatice.
Greta Thunberg se retrage din viața publică
Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg este o activistă de mediu care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice.

Greta Thungberg Sursa Foto: news.sky.com
Are 19 ani, este din Suedia, și a devenit cunoscută în 2018 când a organizat prima grevă școlară pentru climă, chiar în fața clădirii parlamentului suedez. Acum tânăra spune că vrea să predea ștafeta altor persoane, cu perspective noi și să se retragă din viața publică.
Într-un interviu pentru agenția suedeză TT, Greta a transmis că este nevoie ca oamenii să asculte mărturiile și experiențele celor care sunt direct afectați de criza climatică.
“Este momentul să predau megafonul celor care au cu adevărat de spus anumite poveşti. Avem nevoie de noi perspective”, a declarat Greta Thunberg, potrivit sursei citate.
Inițiatoarea mișcării Fridays for Future urmează să termine liceul la finalul anului și are alte planuri de viitor. Timp de patru ani și-a dedicat timpul mobilizându-i pe tineri cu grevele sale pentru climă, iar acum se pregătește să lanseze o carte pentru schimbările climatice. Ea a declarat că nu știe deocamdată ce va face după terminarea liceului, dar cu siguranță se va concentra pe altceva.
Cel mai recent proiect al său este cartea care conține un set de instrumente prezentate de experți pentru cei preocupați de schimbările climatice.
Greta Thunberg nu vrea să intre în politică
Activista pentru climă a declarat pentru BBC că nu va intra în politică pentru că este prea toxică. Tânăra a devenit cunoscută în luna august a anului 2018 când a chiulit de la școală și a organizat o grevă pentru combaterea schimbărilor climatice. Ulterior Greta a declarat că nu și-a dorit niciodată să devină imaginea unei mișcări globale.
Tânăra a lipsit de la cea de-a 27-a Conferință a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. Evenimentul se desfășoară în Egipt, în perioada 6-18 noiembrie, dar Geta a declarat că nu este nevoie de ea acolo.
“Nu este nevoie de mine acolo. Vor fi alte persoane care vor participa, din zonele cele mai afectate. Și cred că vocea lor acolo este mai importantă”, a declarat Geta Thunberg, potrivit BBC.
De-a lungul timpului, activista suedeză a fost premiată de numeroase ori pentru întreaga sa activitate dedicată mediului.
