Grevă generală în Belgia! Sunt afectate numeroase sectoare de activitate, inclusiv Brussels Airport
Miercuri, 9 noiembrie, în Belgia este programată o grevă generală care afectează direct mai multe sectoare de activitate. Sunt posibile perturbări în activitatea aeroporturilor și a mijloacelor de transport public. Potrivit Brussel Times, peste jumătate din zborurile cu plecare de pe aeroportul din Bruxelles au fost anulate. Mai multe sindicate au anunțat că vor organiza miercuri Ziua națională de acțiune.
Grevă generală în Belgia
Brussel Times relatează că greva generală va perturba transportul public din întreaga țară și va afecta activitatea din aeroporturi. Reprezentanții Aeroportului din Bruxelles au confirmat informația și i-au pus în gardă de călători. Până acum companiile au anulat preventiv 55% din zboruri, adică aproximativ 200 de plecări. Pasagerii afectați vor fi informați miercuri, 9 noiembrie, de către companie cu privire la modificările apărute.
“Le cerem călătorilor ale căror zboruri vor fi efectuate să călătorească doar cu bagaje de mână”, a declarat pentru sursa citată, Ihsane Chioua Lekhli, purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Bruxelles.
Totodată, reprezentanții aeroportului le-au cerut călătorilor să nu se prezinte în aeroport mult prea devreme și să respecte indicațiile obișnuite. Astfel, pentru zborurile în spațiul Schengen, pasagerii trebuie să se prezinte cu două ore înainte, iar pentru celelalte zboruri cu trei ore înainte.
Pasagerii ale căror zboruri nu sunt anulate și care vor folosi până la aeroport transportul public, trebuie să se informeze dacă acesta funcționează, pentru că sunt șanse să fie afectat.
Perturbări la transportul în comun din Flandra și Bruxelles
Operatorii de transport public din Flandra și Bruxelles, precum și operatorul feroviar național au anunțat că serviciile lor vor fi puternic afectate pe tot parcursul zilei de miercuri. Totodată se așteaptă ca și școlile să fie afectate. Greva va fi organizată de sindicatele socialiste și cele liberale o zi generală de greve interprofesionale. Acestea cer o protecție garantată a indexării salariilor în contextul în care viața s-a scumpit.
Este a patra oară în acest an când este organizată grevă generală în Belgia. De data aceasta și portul Anvers va suferi întârzieri din cauza protestului remorcherelor.
Compania feroviară anunță că vor fi probleme începând de marți, 8 noiembrie, orele 22.00 până miercuri, 9 noiembrie, orele 22.00. Pe aeroporturi restricțiile vor fi în special la Bruxelles-Zaventem și Bruxelles-Charleroi.
Principalul motiv al protestelor este creșterea costurilor la energia electrică. Se așteaptă demonstrații conexe în centrele urbane din întreaga țară. Serviciile vor fi mai aglomerate decât de obicei mai ales că vor participa la grevă și funcționari publici, angajați din domeniul sănătății și din educație. Programările medicale de rutină ar putea fi suspendate, dar va rămâne disponibil tratamentul medical de urgență.
