Greve la compania americană Amazon, chiar înainte de Crăciun
Chiar înainte de Crăciun, angajații companiei americane de comerț online Amazon se pregătesc pentru Grevă. Sindicatul Verdi a anunțat că vor fi proteste la șapte centre de distribuție, fără să ofere mai multe detalii. Se pare că există o serie de nemulțumiri din partea muncitorilor care lucrează în depozitele Amazon. Aceștia sunt pe cale să oprească munca și să-și strige supărarea. Sindicatul a anunțat că i-a îndemnat pe muncitori să se alăture grevelor și să oprească astfel lucrul la centrele de distribuție din Bad Hersfeld, Dortmund, Graben lângă Augsburg, Koblenz, Leipzig și Werne, scrie DW.
Greve la Amazon
Sindicatul german Verdi a anunțat că a chemat muncitorii din șapte centre de distribuție germane să participe la greve care vor alterna între diferite locații. În acest mod, alternând protestele, conducerea nu va putea să le oprească, spune sursa citată.
“Colegii sunt furioși și nu vor să fie luați de proști”, a declarat Sindicatul Verdi.

Sursa Foto: CNN
Oficialii de la sindicat nu au anunțat o dată exactă la care vor începe grevele, însă se vehiculează că muncitorii se vor opri din activitate chiar înainte de Crăciun. Motivele care stau la baza declanșării grevele țin de lipsa unei negocieri colective, precum și salariile mici de Crăciun și de sărbători.
Sindicatul a cerut angajaților Amazon să se alăture grevelor și să oprească munca la centrele de distribuție din Bad Hersfeld, Dortmun și Graben. Se protestează împotriva practicilor “antisociale” ale Amazon, în condițiile în care în perioada intensă a vânzărilor de Crăciun, angajații își forțează limitele fizice.
Cea mai mare piață a companiei Amazon
Germania este cea mai mare piață a companiei Amazon, după Statele Unite ale Americii. Sindicatul Verdi organizează greve la sediile germane ale Amazon încă din 2013. Amazon nu recunoaște contractele colective de muncă în Germania. Verdi a anunțat că angajații Amazon din Germania câștigă cu câteva mii de euro mai puțin pe an decât cei de la companiile cu drepturi de negociere colectivă.

Sursa Foto: CNN
Pe de altă parte, reprezentanții companiei Amazon au anunțat că nu se așteaptă ca grevele anunțate să aibă un impact asupra clienților. Mai mult decât atât, gigantul de retail a declarat că a majorat salariile angajaților Amazon din domeniul logisticii la începutul acestui an.
Potrivit Amazon, un angajat de-al său primește ca salariu de început 13 euro pe oră, cu tot cu bonuri.
Cu privire la acest aspect, reprezentanții sindicatului contrazic oficialii de la Amazon și spun că majorările salariale sunt cu mult sub rata inflației.
Amazon este cea mai mare companie de comerț online cu amănuntul, care are sediul în Seattle, Washington.
