Începe construcția celui mai mare telescop din lume
Unul dintre cele mai mari proiecte științifice ale secolului XXI și-a început luni, 5 decembrie, faza de construcție. Este vorba despre construcția celui mai mare radiotelescop din lume care va fi finalizată în 2028. Square Kilometre Array va aborda cele mai mari necunoscute din astrofizică, va testa teoriile lui Einstein și va face cercetări despre extratereștrii. Potrivit BBC, proiectul este condus de delegații din opt țări și se desfășoară în regiunea izolată Murchison Shire din Australia de Vest și în Karoo din Capul de Nord al Africii de Sud.
Începe construcția unuia dintre cele mai mari proiecte științifice ale secolului
Directorul general al Organizației Square Kilometre Array a dezvăluit că proiectul a început în urmă cu 30 de ani, primii 10 fiind dedicați dezvoltării conceptelor și a ideilor. Potrivit spuselor sale, al doilea deceniu a fost dedicat dezvoltării tehnologiei, iar în ultimul s-a lucrat la proiectarea detaliată, asigurarea amplasamentelor și obținerea acordului guvernelor pentru a înființa o organizație de tratat – SKAO.
Profesorul Phil Diamond a declarat pentru BBC că arhitectura inițială a telescopului va încorpora aproximativ 200 de antene parabolice, sau antene de satelit, plus 131.000 de antene dipolare. Scopul acestora este de a construi o suprafață colectoare de sute de mii de metri pătrați.
Sistemul va funcționa pe o gamă de frecvențe de la aproximativ 50 megahertz până la 25 de gigahertzi. Lungimea de undă se va situa între centimetri și metri. Toate acestea vor permite telescopului să detecteze semnale radio foarte slabe ce provin din surse cosmice aflate la miliarde de ani lumină pe Pământ, inclusiv cele emise în primele câteva sute de milioane de ani de la Big Bang.
“SKA va contribui la foarte multe domenii ale astronomiei. Vor fi cercetate exploziile radio rapide care emit echivalentul unui an întreg de energie de la Soare în doar o fracțiune de secundă. Nu avem nicio idee despre ce sunt acestea. Cum este posibil așa ceva? Să sperăm că SKA va avea un răspuns”, a declarat Dr. Shari Breen, șeful operațiunilor științifice ale observatorului.
Misiunea celui mai mare radiotelescop din lume
Una dintre misiunile radiotelescopului SKA va fi aceea de a urmări întreaga istorie a hidrogenului – cel mai abundent element din Univers. Bugetul estimat pentru construcția acestuia este de 2 miliarde de euro.
Prima etapă importantă va fi în 2024 când patru antene din Australia și șase stații de antenă din Africa de Sud vor funcționa împreună ca un telescop de bază. Această etapă va declanșa implementarea completă a rețelei.
Se estimează că până în 2028, telescopul SKA va avea o suprafață colectoare efectivă de aproximativ 500.000 de metri pătrați. Configurația acestuia este gândită în așa fel încât poate continua să crească până aproape de doritul un milion de metri pătrați.
Potrivit sursei citate, acest lucru ar putea fi posibil dacă tot mai multe țări s-ar alătura organizației și ar aloca fondurile necesare cercetărilor.
Până acum și-au anunțat implicarea: Marea Britanie, Australia, Africa de Sud, Italia, China, Olanda, Elveția și Portugalia.
“Suntem în discuții și cu alte țări pentru a vedea dacă sunt interesate să se alăture observatorului”, a declarat Diamond.
