Inundații puternice în orașul antic Petra din Iordania
Orașul istoric și arheologic Petra din sudul Iordaniei a fost inundat în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Oficialii de la Autoritatea Regiunii de Dezvoltare și Turism Petra au cerut evacuarea turiștilor din zonă. Ploile au afectat partea de sud a țării, iar apa din munții care înconjoară a format o cascadă ce s-a revărsat peste celebrul oraș antic. Un autobuz a fost luat de ape și răsturnat în cele din urmă. incidentul fiind soldat cu rănirea a trei persoane, scrie Greekreporter. Din cauza condițiilor meteorologice, autoritățile au luat decizia de a suspenda cursurile la Universitatea Al-Hussein Bin Talal.
Orașul antic Petra a fost inundat
Ploile abundente au provocat inundații la situl arheologic Petra din Iordania. În aceste condiții, oficialii și Autoritatea Regiunii de Dezvoltare și Turism Petra au cerut evacuarea turiștilor din zonă. În zona Ma’an care se află pe partea de sud a regatului, un autobuz a fost luat de ape și s-a răsturnat. Acesta se deplasa spre Universitatea Al-Hussein Bin Talal. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite în incident, după cum a precizat centrul de operațiuni de urgență.
Floods in Petra, today, tourists were evacuated:pic.twitter.com/cAjrLNmHhy
— Taghreed Risheq (@taghreedrisheq) December 26, 2022
Oficialii au transmis, de asemenea, că au suspendat cursurile până la noi ordine, din cauza condițiilor meteo severe. Directorul Departamentului de Meteorologie din Iordania a declarat că zona de sud a Iordaniei se va confrunta cu o cantitate de preciptații fără precedent.
De-a lungul timpului, Petra a fost afectat de mai multe inundații majore care nu doar au modelat istoria sitului, ci și-au lăsat amprenta în peisajul înconjurător.
În 1963, Petra a fost lovit de o inundație majoră care s-a soldat cu victime. Apele au luat atunci viața a 22 de turiști francezi și a unui ghid local.

Sursa Foto: Middle East Monitor
În 2014 autoritățile au luat decizia de a instala un sistem de alarmă. A fost, practic, o măsură de precauție pentru a avertiza împotriva inundațiilor și a pregăti turiștii pentru situații de urgență.
Acesta a fost programat să pornească sirenele în cazul în care nivelul apei ajungea la un nivel peste cel considerat sigur. Chiar și așa, din nefericire, inundațiile din Petra (2018) au dus la moartea a 13 persoane.
Istoria orașului antic Petra
Petra, situat în Iordania de astăzi, este unul dintre cele mai emblematice situri arheologice din lume. Orașul antic este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO și este renumit pentru arhitectura sa complexă, sculptată în stâncă.
În greacă Petra înseamnă stâncă. Orașul celebru în lumea-ntreagă este sculptat în stânca din sudul muntos al Iordaniei și adăpostește unele dintre cele mai grandioase relicve ale antichității.

Sursa Foto Standard CO

Sursa Foto CNN
A fost creat de nabateeni, a căror istorie este consemnată în mod neclar. Se crede că aceștia datează din epoca de piatră și a conflictelor cu edomiții, iar asta s-a întâmplat înainte de apariția poporului care a construit orașul.
Monumentele din Petra rivalizează cu cele din Grecia și Roma clasică. Acest oraș s-a bazat pe abilitățile unor ingineri care au tăiat și construit kilometri de canale, deviind izvoarele și precipitațiile.
Și pietrarii au avut un aport semnificativ. Folosind uneltele pe care le aveau la dispoziție, aceștia au construit terase impresionante și scări chiar în inima munților.
