Connect with us

newspass.ro

Japonia: Ninsorile abundente au ucis zeci de oameni

Japonia: Ninsorile abundente au ucis zeci de oameni

World

Japonia: Ninsorile abundente au ucis zeci de oameni

Sursa Foto: The Japan Times

Japonia: Ninsorile abundente au ucis zeci de oameni

Japonia suportă efectele unei furtuni de zăpadă fără precedent. Mii de locuințe au rămas fără electricitate, multe drumuri au fost închise, iar bilanțul victimelor este tragic. Cel puțin 17 persoane și-au pierdut viața în încercarea de a îndepărta stratul gros de zăpadă de pe acoperișul caselor. Aproximativ 90 de oameni au fost răniți, iar bilanțul victimelor este în creștere, după cum anunță autoritățile, potrivit The Guardian. Furtuna de zăpadă a lovit cu precădere zona de nord a țării, blocând sute de mașini pe autostrăzi și întârziind serviciile de livrare.

Ninsori abundente în Japonia

Începând de săptămâna trecută ninsorile au cuprins zona de nord a țării, provocând pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Până sâmbătă au fost raportate 11 decese, dar numărul victimelor a urcat ulterior până la 17, în timp ce autoritățile au anunțat peste 90 de răniți. Potrivit agenției de gestionare a deceselor, multe dintre victime au sfârșit tragic sub blocurile de zăpadă care au alunecat de pe acoperișuri.

Sursa Foto: CNN

Autoritățile au îndemnat oamenii să fie precauți atunci când îndepărtează zăpada și să nu intervină de unii singuri. Mai multe zone din nord-estul Japoniei au raportat căderi de zăpadă de trei ori mai mari decât media sezonului.

O femeie în vârstă de 70 de ani a fost găsită moartă, îngropată sub o grămadă groasă de zăpadă care a căzut de pe un acoperiș. Tragedia s-a petrecut în orașul Nagai din prefectura Yamagata, la aproximativ 300 km nord de Tokyo, unde stratul de zăpadă a depășit 80 cm.

Aproximativ 20.000 de locuințe au rămas fără curent electric după ce zăpada abundentă a doborât un turn de transmise a energiei electrice în cea mai nordică insulă a Japoniei. Oamenii au rămas fără lumină chiar în dimineața zilei de Crăciun, dar în scurt timp, situația a fost restabilită.

Trenuri și zboruri suspendate din cauza nămeților

Zeci de trenuri și zboruri au fost suspendate în zona de nord a Japoniei din cauza căderilor abundente de zăpadă. Vestea bună este că de duminică, serviciile au fost reluate în mare parte, potrivit unui anunț de la Ministerul Transporturilor.

Agenția meteorologică japoneză anunță că în următoarele zile vremea se va mai domoli, însă autoritățile le-au recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare.

Totodată, locuitorii au fost îndemnați să acționeze cu prudență în timpul operațiunilor de deszăpezire și să nu facă asta de unii singuri.

Sursa Foto: NPR

Precizăm faptul că și Statele Unite ale Americii se confruntă cu căderi de zăpadă fără precedent, după ce meteorologii au anunțat instalarea unui ciclon-bombă. Cea mai afectată zonă a fost Buffalo unde s-au înregistrat și pierderi de vieți omenești.

Continue Reading

Mai multe din World

Se citește acum

To Top