Noua Zeelandă: Premierul Jacinda Ardern a anunțat că demisionează
Decizie fără precedent în Noua Zeelandă. Premierul în funcție, Jacinda Ardern, a anunțat că demisionează înainte de alegerile din acest an care vor avea loc pe 7 februarie. Ea a precizat că cei șase ani în această funcție au fost dificili și au avut un impact negativ. Urmează ca Parlamentarii Partidului Laburist să voteze duminică, 22 ianuarie, pentru a-i găsi un înlocuitor. Potrivit BBC, anunțul premierului vine în contextul în care partidul parcurge un drum dificil spre realegerile din 14 octombrie.
Premierul Noii Zeelande a anunțat că demisionează
Zacinda Ardern renunță la funcția de prim-ministru al Noii Zeelande. Acesta a anunțat că va demisiona înainte de alegerile din 7 februarie. Potrivit spuselor sale, nu mai are energie pentru încă patru ani în funcție.
Premierul, în vârstă de 42 de ani, a declarat că a avut suficient timp să se gândească la ce vrea să facă. Și-a dorit să găsească resursele necesare pentru a continua, dar asta nu s-a întâmplat.
“Aș face un deserviciu Noii Zeelande dacă aș continua”, a declarat Jacinda Ardern.
Ardern a devenit cea mai tânără femeie șef de guvern din lume când a fost aleasă prim-ministru în 2017. Avea 37 de ani. La 38 de ani a devenit primul lider mondial care a născut în timpul mandatului, după Benazir Bhutto din Pakistan, în 1990.
Acum, Jacinda Ardern are 42 de ani și spune că ar face un deserviciu Noii Zeelande dacă ar rămâne în funcție. Privind retrospectiv, ea a declarat că ultimii cinci ani au fost cei mai plini din viața ei, dar satisfăcători. În timpul mandatului său a fost pandemia, recesiunea, atacul de la moscheea Christchurch și erupția vulcanică din Insula Albă.
Mai mulți lideri i-au mulțumit pe munca depusă în toți acești ani și au descris-o în termeni laudativi.
“A dat totul pentru această slujbă incredibil de solicitantă”, a scris pe Twitter liderul Partidului Național, Chris Luxon.
De asemenea, premierul australian a descris-o ca fiind o apărătoare feroce a Noii Zeelande, iar liderul Canadei a declarat că ea a făcut o diferență incomensurabilă în lume.
Jacinda Ardern a scăzut în sondaje
Cu toate că la nivel global este văzută foarte bine, sondajele arată că acasă Jacinda Ardern nu mai este atât de populară.
Ea a declarat pentru BBC că scăderea popularității a fost prețul pe care guvernul său l-a plătit pentru a menține oamenii în siguranță față de Covid-19.
Acum ea a ținut să precizeze că nu pleacă de teama faptului că partidul său nu va câștiga alegerile, ci pentru că este nevoie de o nouă persoană pentru această provocare.
