Fetiță de 8 ani, din Germania, eliberată de autorități după ce a fost ținută numai în casă toată viața
O fetiță în vârstă de 8 ani din Germania a fost eliberată de către autorități după ce a fost ținută închisă toată viața. Copila a stat numai în casă de când avea doar un an. Potrivit, The Guardian, mama și bunicii ei au ținut-o închisă în tot acest timp. Ea este atât de subdezvoltată încât din punct de vedere fizic încât abia poate urca pe scări.
Fetiță din Germania eliberată de autorități după ce a fost ținută numai în casă
Caz șocant în vestul Germaniei unde autoritățile i-au redat libertatea unei fetițe de opt ani. Micuța a stat numai în casă de la vârsta de 1 an, ținută închisă de către mama și bunicii ei. A văzut lumina zilei abia acum, însă este într-o stare fizică deplorabilă și abia poate urca pe scări. Timp de șapte ani, fata pe care presa din Germania a numit-o Maria, a stat numai într-o cameră închisă din casa bunicilor ei din Attendorn.
„Nu a reușit să privească prea mult lumea exterioară”, a declarat procurorul Patrick Baron von Grotthuss pentru ziarul german SauerlandKurier.
Fata a fost eliberată și transportată la spital pentru a fi investigată de către medici. Aceștia au stat de vorbă cu micuța care le-a spus că nu a văzut niciodată o pădure, o pajiște și nu a fost plimbată niciodată cu mașina. Fetița poate să vorbească și să meargă, însă nu este capabilă să urce scări fără ajutor. Este subdezvoltată fizic și are nevoie de o perioadă lungă de recuperare.
Mama și bunicii ei au refuzat să comunice cu anchetatorii și nu au furnizat răspunsuri în timpul interogatoriului. Oamenii legii l-au găsit și pe tatăl fetiței care a declarat că era despărțit de mamă în momentul nașterii copilei. Acesta a spus că a găsit pe parbrizul mașinii sale un bilet în care era înștiințat că fetița are șase luni și că mama ei o va lua în Italia și se vor stabili acolo.
Mama copilei a mințit rudele că s-a mutat în Italia
Procedura penală este în curs de desfășurare. Femeia, pe care presa a numit-o Rosemarie G, pentru a-i proteja identitatea le-a spus polițiștilor că s-a mutat în Calabria, în sud-vestul Italiei, la jumătatea anului 2015.
Fetița a fost găsită cu ajutorul unui cuplu tânăr care a informat autoritățile că stă închisă în casa bunicilor ei, de ani de zile. Acesta era un zvon care circula în comunitate, dar care s-a dovedit a fi informație reală. Rudele au declarat pentru autorități că mama și copilul nu au locuit niciodată în Calabria și că puteau fi contactați prin intermediul unei linii telefonice germane.
Acum Procuratura din orașul Siegen îi cercetează pe mama și bunicii fetiței pentru lipsire de libertate și maltratarea unui minor. Mama care are 47 de ani riscă până la 10 ani de închisoare.
