Connect with us

newspass.ro

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

World

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

Sursa foto: CNN

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

Fostul suveran pontif al Bisericii Catolice a fost înmormântat. Pentru prima dată în istorie un papă a condus funeraliile pentru un alt papă. A fost un eveniment emoționant și totodată o premieră în epoca modernă. Papa Francisc i-a adus un omagiu predecesorului său, fostul Papă Benedict al XVI-lea, în cadrul unei funeralii la care au participat zeci de mii de persoane în Piața Sfântul Petru, scrie CNN.

Funeraliile fostului suveran pontif Papa Benedict al XVI-lea

Înmormântarea a marcat prima ocazie din epoca modernă în care un suveran pontif a prezidat funeraliile predecesorului său. Benedict al XVI-lea, primul suveran pontif din ultimii aproape 600 de ani care a demisionat din funcție, a murit la vârsta de 95 de ani, la 31 decembrie, la o mănăstire din Vatican City.

Acolo și-a petrecut ultimii ani din viață, din ziua în care a anunțat că renunță la funcție. Funeraliile de înmormântare au fost simple, dar solemne așa cum și-a dorit fostul papă.

“Este dificil să organizezi o slujbă simplă în Piața Sfântul Petru, dar cred că așa a fost”, a declarat părintele James Martin, un preot iezuit, scriitor și editor, pentru Max Foster și Bianca Nobilo de la CNN, în cadrul emisiunii CNN Newsroom.

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

Sursa foto: West Observer

Aproximativ 50.000 de oameni au participat la funeraliile fostului suveran pontif. Ceremonia s-a desfășurat în Piața Sfântul Petru. La funeraliile predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea au participat în jur de 1,1 milioane de persoane.

Potrivit datelor oficiale, în 2005, în Piața Sfântul Petru și în zona înconjurătoare au fost 500.000 de persoane, în timp ce alte 600.000 au urmărit ceremonia pe ecrane video în alte zone ale Romei.

Ceremonia a fost similară cu cea a unui papă care a murit în timp ce se afla în funcție. Au existat, totuși, anumite modificări. În timpul funeraliilor, Benedict a fost numit papă emerit, titlul pe care l-a primit din ziua în care a demisionat din funcție (2013).

Papa Francisc a condus ceremonia de înmormântare

Cel care a prezidat ceremonia de înmormântare a lui Benedict al XVI-lea a fost chiar Papa Francisc. Acesta a ținut o omilie în jurul orei locale 10.00.

“Poporul credincios al lui Dumnezeu, adunat aici, însoțește și îi încredințează acum viața celui care i-a fost pastor”, a spus Papa Francisc în timp ce rostea omilia.

Papa Benedict al XVI-lea a fost înmormântat. Funeralii conduse de actualul suveran pontif

Sursa Foto: CNN

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Benedict al XVI-lea a fost transferat în cripta Vaticanului, în primul mormânt al Papei Ioan Paul. Mormântul a fost eliberat după ce trupul și rămășițele lui Ioan Paul al II-lea au fost mutate într-o capelă din interiorul Bazilicii, după ce acesta a devenit sfânt.

Continue Reading

Mai multe din World

Se citește acum

To Top