Platforma cripto FTX a falimentat. Au dispărut cel puțin 1 miliard de dolari din fondurile clienților
Una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare din lume a falimentat. Crypto FTX avea peste un milion de utilizatori și era una dintre cele mai sigure platforme de tranzacționare. La începutul anului 2022, FTX era evaluată la 32 de miliarde de dolari, iar acum s-a prăbușit. Potrivit Reuters, pe 11 noiembrie compania a depus actele pentru procedura de restructurare și faliment în SUA. Tot atunci fondatorul Sam Bankman-Fried a demisionat din funcția de director general al grupului.
Anchetă după falimentul platformei cripto FTX
Potrivit Reuters, FTX a depus o cerere de protecție față de creditorii săi, conform legii falimentului, ca urmare a valului de retrageri din ultimele zile. Cel puțin 1 miliar de dolari au dispărut din fondurile clienților, iar fondatorul companiei și-a dat demisia. Totul se întâmplă la doar câteva luni după ce FTX a fost evaluată la 32 de miliarde de dolari. Era considerată una dintre cele mai mari și mai sigure platforme de cryptomonede.
În prezent FTX se confruntă cu controlul autorităților de reglementare din SUA cu privire la gestionarea fondurilor clienților, dar și la activitățile de crypto-creditare.
”Prăbuşirea FTX a evidenţiat probleme structurale binecunoscute din ecosistemul cripto: rezerve insuficiente, conflict de interese, lipsă de reglementare şi transparenţă şi date nesigure.” au transmia analiștii de la Deutsche Bank, potrivit Reuters.
Criza economică a afectat și piața cryptomonedelor. Ratele dobânzilor au crescut, la fel și reticența oamenilor de a mai investi în monedele virtuale. Și Bitcoin a înregistrat scăderi sub 16.000 de dolari pe unitate, pentru prima dată de la sfârșitul anului 2020.
Cum a ajuns cripto FTX la faliment
Declinul platformei de tranzacționare FTX a fost total neprevăzut. La începutul anului 2022 compania era pe val, iar acum a intrat în faliment. Noul director a declarat că platforma este în proces de eliminare a funcționalității de tranzacționare și retragere. Tot John Ray a dezvăluit că mută activele digitale într-un “portofel rece”, potrivit unui mesaj postat pe Twitter.
FTX a fost fondată în urmă cu trei ani, are sediul în Bahamas și este condusă din SUA, cu birouri în Miami și Chicago. La câteva ore după depunerea cererii pentru protecția falimentului au apărut tranzacții neautorizate. Atacul cibernetic a fost anunțat de un administrator pe canalul FTX de pe platformă, potrivit companiei de analiză blockchain Elliptic. În doar 24 de ore au fost retrageri de peste 2 miliarde de dolari de pe platforma FTX.
663 de milioane de dolari în diverse criptomonede au dispărut din portofelele crypto ale FTX. Compania de analiză Elliptic susține că 447 de milioane sunt considerate furt, iar restul a fost mutat de FTX într-un cont securizat.
“Modul în care aceste bunuri au fost mutate este foarte suspect. Modele de tranzacţii foarte asemănătoare au fost observate în trecut în furturi pe scară largă – prin care activele furate sunt schimbate rapid pe platformele descentralizate, pentru a evita confiscarea.”, a spus Tom Robinson, cercetător al Companiei Elliptic.
Consilierul general al FTX a declarat că decizia de a muta activele în portofelul rece are rolul de a atenua daunele după ce au apărut tranzacții neautorizate.
