Studiu: particulele de poluare din aer pot provoca atacuri de cord spontane
Un studiu efectuat timp de 10 ani de o echipă de cercetători din Singapore a dus la o concluzie înrgijorătoare. Se pare că particulele de poluare din aer pot provoca atacuri de cord spontane. Cercetările prezentate la Congresul ESC 2022 susțin o relație de cauzalitate între poluarea aerului și atacurile de cord, potrivit Escardio. Potrivit studiului, fumătorii, care oricum inhalează fum, nu au fost afectați de aerul poluat.
Particulele de poluare din aer pot provoca atacuri de cord spontane
Chiar dacă sunt minuscule, particulele de poluare din aer sunt extrem de periculoase, susțin cercetătorii, potrivit sursei citate. Sunt mai ușor de inhalat și mai periculoase, tocmai pentru că sunt atât de mici. Cercetările au fost efectuate asupra unor particule de cel puțin 25 de ori mai mici decât lățimea unui fir de păr uman. A fost analizat efectul lor asupra organismului uman.
Cercetătorii care au studiat fenomenul timp de 10 ani, au concluzionat că inhalarea lor poate provoca probleme de sănătate. Este vorba despre boli autoimune, insuficiență cardiacă, atac de cord și chiar deces. Autorul studiului, Dr. de Buhr-Stockburger, de la Berlin Brandenburg Myocardial Infarction Registry (B2HIR), Germania, a declarat:
“În acest moment, nu există nici un studiu care să se refere la infarctul miocardic: Corelația dintre poluarea aerului și atacurile de cord din studiul nostru a fost absentă la fumători. Acest lucru poate indica faptul că aerul rău poate provoca de fapt atacuri de cord, deoarece fumătorii, care se autointoxică în mod continuu cu poluanți atmosferici, par mai puțin afectați de poluanți externi suplimentari, a explicat cercetătorul, potrivit Escardio.org.
Cercetătorii au analizat asocierile dintre incidența infarctului miocardic acut și concentrațiile medii ale poluanților în aceeași zi, în ziua precedentă și în media celor trei zile precedente, în rândul tuturor pacienților și în funcție de caracteristicile inițiale.
În același timp au fost analizate asocierile dintre incidența miocardului acut și parametrii meteorologici.
Incidența infarctului legată de temperatură
În ceea ce privește poluarea, infarctul miocardic a fost semnificativ mai frecvent în zilele cu concentrații ridicate de oxid de azot, cu o incidență cu 1% mai mare pentru fiecare creștere de 10 µg/m3. Totodată incidența infarctului miocardic a fost semnificativ legată de temperatura maximă, cu o incidență cu 6% mai mică pentru fiecare creștere de 10°C a temperaturii.
Dr. de Buhr-Stockburger a concluzionat că aerul poluat este un factor de risc pentru infarctul miocardic acut. Tot el spune că sunt necesare eforturi susținute pentru a reduce poluarea provenită din trafic.
“Este plauzibil ca poluarea aerului să fie o cauză care contribuie la infarctul miocardic, având în vedere că oxidul nitric și PM10 favorizează inflamația, ateroscleroza este parțial cauzată de procesele inflamatorii, iar la fumători nu au fost găsite asocieri”, a subliniat cercetătorul.
